În borcanul de cristal
Sunt pești de aur mici.
Nu-i dulce al mărilor val.
În jurul lor,
Stau statui, — șăgalnici pitici,
Și flori ce visează și mor.
Și sclavi ai borcanului: pești;
E oceanul închis în borcan,
Și păsări aduc din
Australia vești,
Sunt suflete ce nu găsesc liman.
Și peștii, sclavi ai borcanului de cristal, își joacă sclavia de veci,
Și apa lor e fără val,
Și tu, când pe lângă peștii tăi treci,
Umbletul tău cade.
Pe trista închisoare de cristal,
Privirea ți se face-al apei val.
Și peștii de aur, robiți în borcan de cristal,
Nu mai sunt singuri.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de captivitate și izolare, folosind imaginea unui acvariu ca metaforă pentru o viață limitată și lipsită de libertate. Observatorul exterior reflectă asupra propriei existențe, realizând o conexiune cu peștii captivi.