De-un dor fără sațiu-s învins
și nu știu ce sete mă arde.
Parcă mereu din adânc,
un ochi răpitor de Himera
ar vrea să mă prade.
Și pururi n-am pace,
nici al stelei vrăjit du-te-vino în spații,
izvoare sub lună, ori dornică ciută,
nimic nu mă stinge, nimic nu mă alină
și parc-aș visa o planetă pierdută.
E atâta nepace în sufletul meu,
bătut de alean și de umbre cuprins…
Un dor fără sațiu m-a-nvins,
Și nu știu ce sete mă arde mereu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de dor și insatisfacție, o sete inexplicabilă care macină sufletul. Vorbitorul se simte copleșit de această stare, incapabil să găsească alinare în lumea din jur și visând la o evadare într-un loc îndepărtat.
