Saltă și cântă, inimă nebună,
rupe-te, inimă, -n mii!
Voi, ciocârlii,
cu gura mai dulce ca mierea,
cântați-mi pindarice cânturi,
ca și eu să mă-nalț
la ceruri, în volburi de aur.
O, auzi-l, Silvanul
îți zice din frunză, Driadă,
cântări fermecate,
dar te-o răpi, Frumusețe;
dar nimica pe lume nu bate,
în lumina clarei diminețe,
cântecul ciocârliei din cer.
O, fericire nebună,
frânge-te-n chiote, Suflete, Ler!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o bucurie intensă și o conexiune profundă cu natura, celebrând frumusețea dimineții și cântecul ciocârliei. Este un imn închinat fericirii și extazului resimțit în comuniune cu lumea naturală.
