Lumini de-amurg, maiestre beteli
Ce se ivesc, furiș, prin stor,
Și cresc și curg, unite-n pilc luminător,
Sau se-ntretaie,
Și lunecă, răzlețe, prin umbra din odaie,
Pin’ se izbesc în cale de-un lucru lucitor,
Și iar se strâng și se resfrâng,
De pare că atunci răsar
În pletele-minuni, ce par o scamă de curcubeu.
Cum se resfiră-n jurul meu
Pe cărți, pe zid,
Pe-un vas de flori, pe-o ramă
De vechiul argint din care,
Ca retrezit la viață de razele fugare,
Ce l-au împodobit,
Zâmbește-un mort iubit
Și-n gânduri îmi recheamă
Un drag amurg din vremi.
Fiți binecuvântate
Lumini din tristul astăzi
Ori din nemaiuitate
Amurguri dragi din vremi.
Fiți binecuvântate,
Lumini de-amurg, ce-n picla durerii
Mi-ați răzbit fărâmi de curcubeie,
Și mi-ați împodobit
De-atâtea ori sfioasa, mocnita-nfățișare
A lucrurilor scumpe, pe care o piază-rea
Și-a apăsat cu-ncetul haina-mbrățișare
Ce-a-ntipărit și-n ele ceva din tinga mea.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri dragi din trecut, reînviate de lumina amurgului. Vorbește despre pierdere și tristețe, dar și despre frumusețea efemeră a momentelor trecute și a lucrurilor prețuite.