Ektro – Poetul

Strofa întâi:
Știi că poezia expune sărăcia,
Prea puțini poeți mândri că s-au născut în România.
Prea puțini băieți ce încă scriu poezii ok,
Destule opere de artă ce se vând pe câțiva lei.
Cândva se respectau artiștii, nu din tastatură.
Cu un like, mă, lumea-și rupea de la gură
Să cumpere-un bilet la spectacol sau o carte,
Azi vrei să scot album, da’ să ți-l dau moca frate.
Zic, nu se mai poate, ca în țara lui Eminescu
Arghezi, Coșbuc, Alecsandri, Marin Sorescu,
Poetu’ să fie aruncat în sărăcie,
Pentru că țara nu știe că deține-o bijuterie.
Poetu’ nu cerșește, nu înseamnă că se vinde
Dacă tu îi cumperi arta, atunci artistu’ te surprinde.
În continuare, e singura șansă, sincer
Poetu’ trage pe coate, nu vrea să-i pice bani din cer.
E-o altă lume în care ceea ce pare, dispare,
O șansă la un milion are, așa că trage tare.
Nu le răspunde la întrebare, că te pun între bare
Și privești cu stupoare cum poezia ta moare.

Strofa a 2-a:
Hai înțelege că poetu’ nu-i înțeles de toată lumea,
Retras în singurătate, se simte-n libertate,
Are demnitate, el nu se dă după soare
În mintea lui se dau lupte, rămâne ferm pe picioare.
Și trage tare s-ajungă acolo unde și-a propus,
Nu face compromisuri, știe c-o s-ajungă sus.
Și-n plus, are vioara ce-i aduce zâmbetu’
Tobele și pianu, îi vibrează sufletu’.
Are-o inimă de leu, aleargă în sălbăticie
Nu-i e teamă de nimic, rege în împărăție,
Are nevoie de-o hârtie, n-are nevoie de fise,
Chitara îl adoarme, da’ nu împart aceleași vise.
Oferă-i afecțiune când totu-n jur e ficțiune,
Fii real, apreciază cât trudește-n misiune.
Își pune inima pe piese, n-așteaptă nimic în schimb,
În schimb, tu poți să-i dai o șansă în același timp.
Poetu’ a văzut destule, le-a absorbit ca un mop,
A văzut prieteni dragi, ce s-au schimbat ca-n Photoshop.
A adormit pe aceeași pernă, spiritual – drac și înger,
Soare și ger, n-are limite la cer, mă.