Am mers spre mare dimineața devreme
după o lungă noapte de insomnie.
M-am cățărat pe stâncile uriașe de culoarea pescărușilor
și am trecut de copaci,
dansatori înalți ce-și întind brațele
și se încălzesc în lumina albăstruie.
Am pășit în apa sărată, un penitent
cu trupul murdar,
și-am înotat către o stea roșie ce răsare
spre est – regală, înveșmântată-n purpură.
Un țărm a dispărut în urma mea
și un altul face semn cu mâna.
Mărturisesc
că l-am uitat pe omul care-am fost
tot atât de ușor ca norii alunecând pe deasupra.
Mâinile mele despărțeau apele.
Vântul mă împingea din spate, aripi,
iar sufletu-mi plutea deasupra valurilor tivite cu alb.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie matinală spre mare după o noapte de insomnie, simbolizând o eliberare de trecut și o transformare interioară. Protagonistul se lasă purtat de natură, uitând de vechiul sine și plutind spre un nou început.