Edith Södergran – Unde Locuiesc Zeii

din volumul „Edith Södergran”, colecţia „cele mai frumoase poezii”, editura Albatros.
Unde locuiesc zeii? În inima mea,
în inima mea sfâșiată, dureros-fericită,
când mi se înalță cântul.
O, zei, ce poate face un om în cele câteva clipe
ce-i sunt hărăzite?
V-am cunoscut puterea întreagă..
Zei, ați venit către mine..
De-atunci zac istovită și vă visez..
O, zei, mă vizitați în fiecare zi,
în ceasul în care mă simt în putere
și sângele tot se adună ca să v-asculte.
Murmurați cuvinte-n ureche,
verbe nepieritoare ca diamantele degetelor voastre
de la picior.
O, zei, zei!
Oricât de slabă aș fi, găsesc în mine cuvinte
puternice –
cuvinte pe măsura voastră!
Lumea poate fi cuprinsă-n cuvinte,
din clipa în care-o atingeți cu mâinile voastre
vrăjite.
Nimeni n-a văzut încă lumea.
O țineți ascunsă îndărătul draperiilor,
……………………
O rază de lumină căzu pe sărmana-mi cărare.

Sensul versurilor

Poezia explorează relația dintre om și divinitate, căutând inspirație și putere în prezența zeilor. Vorbitorul se simte copleșit de puterea zeilor, dar găsește forța de a exprima cuvinte pe măsura lor, sugerând că arta și limbajul pot revela adevăruri ascunse.

Lasă un comentariu