Toți oamenii sunt jucării.
Eu însămi am fost ieri o jucărie.
Azi sunt eu cea care deslușește misterul.
Vreau să vină la mine cu toții,
vreau să audă cu toții cum îmi bate inima.
Luați din mâinile mele focul și sângele, și miruirea viitorului.
Vreau să binecuvântez întreaga omenire cu vremurile care vin.
Rândurile mele arzânde vor fi citite de fiecare copil.
Pe toți îi voi preface într-un Dumnezeu mai sfânt.
Pe toți superstițioșii îi voi mătura cu o mătură tăcută.
Disprețuitoare voi ucide orișice micime.
Vreau să urc pe șarpele vostru mare; creștetul
vreau să i-l străpung cu spada mea.
O, tu spadă bună, dăruită mie, de cer, te sărut.
Tihnă să n-ai până ce pământul nu-i grădină în care
zei buni visară lângă minunatele cupe.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o transformare personală profundă, în care naratorul se ridică deasupra condiției umane, aspirând la divinitate și dorind să binecuvânteze viitorul omenirii. Versurile evocă un sentiment mistic și o putere interioară de a schimba lumea.