Judecătorul.
Luați aminte, trecătorilor, la ridurile adânci
Săpate de vânt și de ploaie pe piatra mea de căpătâi
Intangibile aproape ca Nemesis ori precum ura
Luându-și revanșa împotriva mea,
Pentru a-mi stinge, nu pentru a-mi păstra amintirea.
În viață am fost jude de plasă, cizelator la rindea,
Decizând cazurile după elocvența avocaților
Nu după justețea acuzațiilor.
Vânt și ploaie, lăsați-mi piatra de căpătâi în pace!
Pentru că mai rău decât furia celor nedreptățiți,
Decât blestemele celor săraci,
Am rămas ca mut, dar cu o apercepție clară,
Văzând că însăși Hod Putt, ucigașul,
Trimis la spânzătoare din verdictul meu,
A fost mai inocent sufletește decât mine.
Sensul versurilor
Un fost judecător, după moarte, reflectă cu regret asupra deciziilor sale nedrepte din timpul vieții. El realizează că a condamnat oameni nevinovați, fiind mai vinovat decât cei pe care i-a judecat.