Cea mai mândră zi, cel mai mândru ceas,
Inima-mi veștedă le-a cunoscut:
De-avânt și de mărire visu-mi treaz,
O știu, a trecut!
Ce-avânt, am zis? Da! Îmi închipui,
Dar de mult timp s-a dus pe veci!
S-a dus și tinerețea mea, și chipu-i;
Ci, ducă-se deci!
Și tu, mărire, ce mai am cu tine?
Alt cuget are-acum de moștenit
Veninul ce mi l-ai turnat în vine;
Suflete-al meu, fii liniștit!
Cea mai mândră zi, cel mai mândru ceas
Ce mi-au fost date, le-am avut:
Și visul de mărire, visul treaz,
O știu, a trecut!
Dar dacă visul meu de-avânt și de mărire
M-ar îmbia și-acum cu-acel amar
Ce-l îndurai atunci, eu ceasul peste fire
Nu l-aș petrece iar!
Căci pe aripa lui plutea ca o pulbere.
Și când plecă în zboru-i, căzu de pe ea
O esență în stare să spulbere
Sufletul ce-l cunoștea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și dezamăgirea față de trecut și pierderea tinereții și a ambițiilor. Vorbitorul refuză să mai trăiască aceleași experiențe amare, acceptând că timpul a trecut și că trebuie să-și găsească liniștea sufletească.