Toți suntem la fel, sub un singur cer,
singura diferență e limba, fizionomia și-un caracter.
Acum, frate, imaginează-ți viața ca o carte,
deschide ochii și vezi că paginile-s numărate.
Pământul în care intri, e doar o bibliotecă,
piatra funerară este semnătura pe copertă.
Iubirea e un război între dragoste și frică,
ești conștient că din două tabere doar una câștigă.
Toți sunt lângă tine, dar de fapt nimeni nu e,
când trenul vieții tale ajunge la capăt de linie.
Mergi mai departe, cel mai cunoscut motto,
orice chestie te doboară, te educă să te ridici din nou.
Ai o singură luptă, ce nu duci de două ori,
scopul e că te-ai născut, ca apoi să mori.
La un moment dat în viață, toți rămânem orfani,
luăm naștere-n câteva minute, să murim în câțiva ani.
Când luminile se sting și nu se mai aprind,
când aripile nopții în brațe te cuprind,
viața rămâne între coperți, cum a fost trăită,
ai ajuns la ultima pagină, cu misiune-ndeplinită.
Când luminile se sting și nu se mai aprind,
când aripile nopții în brațe te cuprind,
viața rămâne între coperți, cum a fost trăită,
ai ajuns la ultima pagină, cu misiune-ndeplinită.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra efemerității vieții și inevitabilității morții. Subliniază că, deși suntem diferiți, împărțim aceeași soartă, iar viața este o călătorie cu un final prestabilit.