Bine-ai venit din nou la noi
Surată primăvară,
Să mai răsune prin zăvoi
Teleanca turmelor de oi
Şi cucul pierde-vară.
Bine-ai venit cu părul prins
În mărgăritărele,
Cu trupul pe sub sân încins
În volburate într-adins
Rochiţi de rândunele.
Mireasă-n carul tău de flori
Cu fluturi prin bulendre,
Aduci taraf de cântători,
Vioarele-n privighetori
Iar cobza-n măcălendre.
Dai lumii sufletul senin
Şi dor de poezie,
Dai chef de joc şi de pelin
Şi poate, un pahar cu vin
Nuntaşului ce scrie.
Sensul versurilor
Piesa celebrează sosirea primăverii, personificând-o ca pe o mireasă care aduce bucurie, muzică și renaștere în natură. Versurile evocă imagini idilice ale peisajului rural românesc, plin de culoare și viață.