Sus, pe Argeș, pe la munți,
Au rămas codrii cărunți;
Jos, pe vale, prin zăvoi,
Se cobor turme de oi,
Iar un cuc cu pană sură
Și-a spus numele din gură:
“Cu-cu!”.
De prin garduri, de prin vii,
Cintezoii aurii
Zis-au din ciripitură
Unei tufe de răsură:
“Soro fă, deșteaptă-te
Și spre soare-ndreaptă-te,
So-ro!”.
Iar prin crânguri s-aud semne
Ghionoaia taie lemne,
Gaița, într-o gârneață,
Se proclamă cântăreață,
Iar din mreaja somnului
Ies gândacii Domnului
Roșii!..
Chiar și hanul de la drum,
Iarna fără fir de fum,
Vara făr-de călători,
Toamna făr-de cântători,
S-a umplut de rândunele
Ce-au adus vara cu ele
Caldă.
Iar prin lanul răsărit
Merge vestea c-a sosit
Craiul diminețelor,
Paznicul fânețelor,
Și-ar fi tras pe-un vârf de leasă
Jos la doamna preoteasă..
Ci-ne-i?
Sensul versurilor
Piesa descrie venirea primăverii și renașterea naturii. Este o celebrare a vieții rurale și a frumuseții simple a peisajului românesc, văzută prin ochii unui observator nostalgic.