Seara fumegoasă de vară
prin geamlâcul înalt amestecă pete de lumină în umbre
și-mi lasă în inimă o pecete arzândă.
Dar cine a (pe terasă lângă fluviu se aprinde o lampă)
dar cine a aprins lampa?
pentru mica madonă a podului cine-i el? cine?
în odaie e-un miros de putreziciune: aici
în odaie e-o rană roșie care se ofilește.
Stelele sunt nasturi de sidef și seara-i înveșmântată
în catifea:
și tremură seara vrăjită: vrăjită-i seara tremurătoare,
dar aici, în inima serii, aici
se ofilește o rană roșie ce nu se închide.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de melancolie și degradare, folosind imagini puternice ale serii și ale unei răni care nu se vindecă. Naratorul pare să contemple trecerea timpului și pierderea, într-un cadru nocturn și apăsător.