Afară din mintea uriașă și prodigioasă
Dumnezeu își aruncă în bronz gândurile
Forme ale vieții formidabile și eterne
Aruncă și se născu lumea
Oamenii îl adoră beți
De sucul aspru al vieții verzi
Au trăit și au căzut sub ochiul înspăimântător
În seara zilei de miracol
S-a ivit gândul în rasele istovite
Cei vii au suspinat, luna
A sărutat mormântul și trezi o beție
Până când gândul coborât în infern
Îi bău văpăile minunate
Pe care în fața morții și a zeilor
Sublim le azvârli carul destinului.
Sensul versurilor
Piesa descrie actul creației divine, de la nașterea lumii și a vieții, până la inevitabila cădere și moarte. Explorează relația dintre om și divinitate, sugerând un ciclu continuu de creație și distrugere.