Dimitrie Bolintineanu – Ziua-le

E timpul când pe valuri eterul înstelat
În toată-a sa podoabă se scaldă în tăcere,
Cu murmur dulce vântul adoarme legănat,
Iar inima mi-e plină de-amor și de plăcere!
Și timpul urmă cursul-i de roze împletit.
Oh! să sorbim din unda plăcerii ce se duce!
Vezi, noaptea e frumoasă, Bosforu-mbălsămit!
Să ne-mbătăm de viață, amanta mea cea dulce!
Amoru-ți mă răpește! Iar ochii dulci ai tăi,
Mă-mbată de plăcere, robesc a mea căutare.
Suflarea gurii tale e frageda suflare
Ce răspândește gura amabililor zei.
Plăcerea se-nsoțește cu crude suferinți
Așa cum pe mormântul frumoaselor fecioare,
Cu lacrimile calde ce varsă triștii părinți,
S-amestecă ghirlande de flori desfătătoare.
Dar florile se fână! Dureri ce ne deșir,
Și lacrimile calde rămân cu-a lor tristețe..
O lacrimă lucește pe genele-ți de fir;
Să soarbem dar plăcerea, o, dulce frumusețe!
Îmi place ca să turbur frumosul incarnat
Pe fața ta cea albă, prin vorbe tinerele;
Să văz înălțându-ți sânul sub gândurile mele,
Și părul tresărindu-ți, simțind un sărutat!
Ca mâine se va stinge amorul tău divin.
De astăzi până mâine, vai! timpu-o să lipsească!
De astăzi până mâine nu are timp un crin
Să nască, să surâză și să se veștejească.
Atât el trece iute! Un dulce sărutat
Mai lungă urmă lasă pe buza virginală
Decât nu lasă omul, ce zilele-l înșeală,
P-această vale tristă pe care-i exilat.
De este loc în lume, e numai pentru dor.
Să geamă, să suspine, să sufere întruna,
Să spargă doru-n lacrimi, e timpul totdauna.
Oh! vin, -a mea frumoasă, să ne-mbătăm d-amor.
Din sânul tău d-ivoriu de vise dulci plutit,
Permite mie-a trage complângeri amoroase,
Să văz surâsul candid cu focu-i aurit
Jucând cu răsfățare pe buzele-ți frumoase!
Când am băut plăcerea, oh! fie un minut!
Ursita-i împăcată și viața împlinită,
Atuncea, moartea vie! Mormântul e plăcut.
Ce viață mai rămâne, la patimi e ursită.
Frumoșii tăi tezauri ce ai adus din cer
Peri-vor cu-a ta viață și tu vei fi uitată
Și soarele tot dulce va arde în eter,
Îmbată-mă d-amoru-ți, frumoasă adorată!