(Fragment dintr-un marș vechi)
Nu e nici mândria, nu e nici mulțimea,
Care în bătălii încunună oștimea;
Nu e nici noroc.
Cela ce se bate pentru neatârnare
Are zece brațe, zece inimi are.
Inimi de foc.
Roșiorul mândru și frumos ca crinul
Când pe mal s-arată tremură Vidinul
La vederea sa.
Face de se miră toată arăpimea,
Ieniceri, spahii și arnăuțimea
Și-i strigă: ura!.
Ferentarul, ager și cu lungă chică,
Intră în oștime fără nici o frică.
Tare ca un leu.
Iute ca săgeata tabăra străbate:
— „Ferentar sunt eu!”.
Astfel ferentarul știe ca să moară:
Pentru țara dragă, pentru soțioară
Cine n-ar muri?
Unul ca acela blestemat să fie!
Nimeni să nu-l plângă, nimeni să nu-l știe
Când el va pieri!..
Junele fecioare, tineri luptători,
Pe mormântul nostru vor culege flori!..
Sensul versurilor
Piesa este un marș patriotic care celebrează curajul și sacrificiul soldaților pentru apărarea țării și a idealurilor naționale. Ferentarul este prezentat ca un simbol al vitejiei și al devotamentului față de patrie, gata să moară pentru țară și familie.