E o fată simplă
Crescută printre străini
Tânără, frumoasă
Ochi de lumină plini
Muncește toată ziua
La o fermă din vecini
Dar când se lasă seara
Se așază sub un tei
E tristă și se întreabă
Dacă asta e rostul ei.
Ea știe că va pleca
Într-un oraș undeva
Și nimeni n-o va-ntreba
Ce taină duce cu ea
Ea știe că va afla
O altă lume cândva
Și nimeni n-o va-ntreba
Ce taină duce cu ea.
Poate au trecut doar zile
Poate au trecut chiar ani
În orașul fără suflet
Are o slujbă de doi bani
Dar când se lasă seara
Peste parcul plin de tei
Ea stă și se întreabă
Dacă asta e rostul ei.
Ea știe că va pleca
Într-un oraș undeva
Și nimeni n-o va-ntreba
Ce taină duce cu ea
Ea știe că va afla
O altă lume cândva
Și nimeni n-o va-ntreba
Ce taină duce cu ea.
Dar unde e oare
Privirea prinsă-n mii de scântei
Iar visul acela
E doar o umbră în sufletul ei.
Ea știe că va pleca
Într-un oraș undeva
Și nimeni n-o va-ntreba
Ce taină duce cu ea
Ea știe că va afla
O altă lume cândva
Și nimeni n-o va-ntreba
Ce taină duce cu ea
Sensul versurilor
O tânără crescută la țară visează la o viață mai bună în oraș, dar se simte dezrădăcinată și se întreabă dacă a făcut alegerea corectă. Ea tânjește după ceva ce a pierdut și se simte prinsă între două lumi.