Ce plumb mă leagă de pământ,
Ce greu mi-e trupul și ce frânt,
Ce liniște e-n jur acum
Mi-e viața numai ca un fum.
Îmi cad pe față fulgi de nea
Ca pe un bulgăr de mormânt
Și nu-i nici ploaie, și nici vânt,
Ce rece e pe fața mea.
De unde-n gură-atât cobalt,
Ce mult aș vrea să-mi fie cald,
Să nu se-audă nici un tun,
Ce-nalt e cerul și ce bun.
Toate-s aproape și departe
Și parcă-s legănat de ape,
Cu ochii în eternitate,
Ce stranie singurătate.
Iar ninge tare și mi-e frig,
Aș vrea să mă ridic, să strig.
Cine-i alături și mă cheamă,
Mamă, mamă.
Sensul versurilor
Piesa descrie starea unui om rănit, aflat aproape de moarte, care se simte singur și cuprins de melancolie. El își amintește de mamă și tânjește după căldură și liniște.