De drumuri lungi şi-aspre obosit,
La capătul pământului, în soare,
Pe ţărmul mării cald am poposit,
Ca toamna, nişte păsări călătoare.
Înalte valuri – fiare mari de plug –
Spumoase brazde peste ţărm răstoarnă.
Ca nişte lanuri grele care fug
Din zare marea-ntreagă se-ntoarnă.
Vreau singur să pornesc în larg, şi parcă
Să-mi desfăşor tot sufletul în vânt,
Dar simt cumplit că trupul meu e-o barcă
Cu ancori grele prinsă de pământ.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de oboseală după o călătorie lungă și dorința de a se elibera, dar și conștientizarea faptului că există legături puternice care îl țin ancorat de realitate. Este o meditație asupra libertății și a limitărilor impuse de viață.