Cântă o catirincă în colțul unei străzi,
Cântă o catirincă un cântec de demult;
Erau în el acorduri de triste serenade,
Și fără voie, parcă, am stat ca să-l ascult.
Erau iubiri străbune și parcă-mbălsămate
În cântul ce-alungase tăceri de țintirim.
Așa purtăm cu toții neștiutori în spate
Un cânt ce nu-i al nostru și totuși îl trăim.
Au fost odată inimi ce-au tremurat nebune
În cântecul acela continuu și banal,
Ce-l auzim în stradă și-n suflete ne pune
O nostalgie tristă de nopți târzii de bal.
Așa purtând povara, mi-am împărțit eu cântul
Ce l-am crescut în suflet și l-am trăit mereu,
Să-l poarte ca pe-acesta, pe străzi înguste, vântul,
Să fie-al tuturora precum a fost al meu.
Sensul versurilor
Piesa evocă sentimente de nostalgie și melancolie prin intermediul unui cântec vechi interpretat de o catirincă. Versurile explorează ideea că purtăm cu toții în noi amintiri și emoții din trecut, care ne influențează prezentul. Cântecul devine un simbol al experiențelor umane comune, transmise de-a lungul generațiilor.