Un fir fără ac
Un telefon fără suflare,
Un om posac
Un om fără onoare.
În gânduri, mă adânc
Ca un fir de ață fără țintă,
Adesea în vise am un blanc
Ce-mparte a mea ființă.
În o mie de bucăți
Și le strivește cu vraja,
Fără vreun pic de explicații
Rămânând pustiu pe plajă.
Și stau și mă gândesc
La frumoasele nopți,
Când mă jucam copilăresc
Telefonul fără fir.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de nostalgie și dezolare, folosind metafora jocului copilăriei "telefonul fără fir" pentru a ilustra pierderea și distorsiunea amintirilor. Naratorul reflectă asupra trecutului, simțindu-se fragmentat și pustiu în prezent.