Așa gentilă și onestă-mi pare
stăpâna mea pe alții când salută,
că limba, tremurând, rămâne mută
și nu cutează ochii s-o măsoare.
De-i lăudată, trece gânditoare,
smerit purtându-și grația-nnăscută;
și pare că, din ceruri coborâtă,
e pe pământ minunii-ntruchipare.
Așa desfată-a ochilor lumină,
că iscă-n piept o dulce fericire,
de ne-nțeles cuiva ce n-o încearcă.
iar de pe buze îi adie parcă
zefir suav, cu izuri de iubire,
ce lin șoptește inimii: “Suspină! ”.
Sensul versurilor
Poemul exprimă admirația profundă și sentimentele pure ale poetului față de o femeie de o frumusețe și grație divine. Prezența ei aduce o fericire inexplicabilă și o senzație de beatitudine, fiind percepută ca o minune coborâtă din ceruri.