Cum ai trecut prin ochiul de furtună,
prin liniștea aceea de mormânt
în care sentimente noi se-adună
la margine de sacru jurământ?.
Ce vrajă m-a adus la tine-n brațe,
ce ierburi magice ai folosit,
cu ce cuvinte-ai vrut să mă înhațe
iubirea-n ritual bolborosit?.
Nici tu nu știi? Cum, ești la fel, vrăjită?
Nu tu ești vinovata? Cine-o fi?
O fi vreo vrăjitoare mai vestită?
Există cineva ce poate ști?.
Nu caut antidot, nu caut leacuri,
aș vrea doar să-mi explic ce e cu noi,
cum de ne-am căutat atâtea veacuri
prin lumile rămase înapoi.
Vreau doar să știu ce e, să fac lumină:
de-i om, divinitate sau ce-o fi,
n-am să-l blestem, n-am să-i arunc vreo vină,
vreau, pentru vraja lui, a-i mulțumi.
Daniel Vișan-Dimitriu
(24 iun. 2015, Vol.”Chipul iubirii”)
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de a fi atras de cineva ca printr-o vrajă, căutând o explicație pentru această conexiune profundă. Vorbitorul nu caută să scape de această vrajă, ci mai degrabă să înțeleagă natura ei și să-i mulțumească pentru ea.