Cerul tău de gânduri, devenea senin
În amurgul unei toamne prea târzii
Pentru ca fiorii provocați de vin
Să-ți redea puterea de a mai iubi.
Se-nvârtea seninul, nesatisfăcut
De aroma-n care nori împleticiți
Bâiguiau cuvinte dintr-un vechi trecut,
Unde pașii-n visuri umblă rătăciți.
Norii-ți vin și astăzi, ca un laitmotiv,
Prelungind prin gânduri lacrimi de demult,
De prin vremea-n care semnificativ
Îți era doar visul nopții în tumult.
Te complaci în ape cu-adâncimi de-un inch,
False-n descifrarea de eternități,
Dar cu persistența pietrei din opinci
Și încrâncenarea din veleități.
Lasă visul liber, scrie-l pe un cer
Unde nici amurgul toamnei de acum
Nu mai are forța de-a aduce ger
Și găsește-ți calea pe al vieții drum!
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre complacerea într-o stare de visare și regret, incapabilitatea de a depăși trecutul și invitația de a lăsa visul să te ghideze spre un viitor mai bun. Este un îndemn la eliberare și găsirea propriei căi.