La umbra unei sălcii, câte-un gând
Mi se-mpletește-n ramurile triste
Și le adună lacrimile, blând,
Mirat că-n vara lui pot să existe.
E-o vară caldă, frunzele sunt verzi,
Pe lac, sclipirea apei se reflectă
În aripi ce-ai dori să le dezmierzi,
Cu gândul, în atingere perfectă.
Iar el o face: trece de pe ram
Pe apele-n mișcări unduitoare,
Purtând în el și teama ce o am
Că s-ar putea sclipirile să zboare.
S-a-ntors la mine, gândul. Împrejur,
Simțeam că s-au ivit priviri străine
Și poartă-n ele-un interes obscur:
Să-mi stingă vara clipelor divine.
Nu sunt priviri – sunt norii ce-au venit
Cu-ntunecarea stropilor de ploaie,
Voind să-mi lege gândul liniștit
De vântul care sălcii înconvoaie.
O, vânt neașteptat, ascuns de nori,
Îți du povara apei otrăvite
În zările din care, uneori,
Te mai ridici, pe aripi obosite!.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra efemerității momentelor frumoase din viață, comparându-le cu o vară idilică amenințată de întunecare. Gândurile și emoțiile se împletesc cu elemente ale naturii, creând o atmosferă melancolică și contemplativă. Se explorează teama de a pierde aceste momente prețioase.