Mă iubești “Uneori”? Cin’ te crede!? Eu știu
Că îți sunt și în vis, și în gând, cel mai viu,
Și mai eu, și mai dor, și mai cer și pământ,
Iar din sufletul meu ți-ai făcut un veșmânt.
“Uneori”, numai, zici?! Nu te cred și nici tu!
Cine-n zori, la cafea, are-n ochi “I love you! ”
Te cuprinde-n priviri și te-ntreabă: “Cum e? ”
Și-i răspunzi: “Ce cafea știi să faci! ”? Păi, de ce.
Mă-ntărâți? Uneori?! Cin’ se bucură mult
Când îi dai câte-un like sau îi zici că e cult,
Și că scrie frumos ori, când vrei tu ceva,
E de-acord cu orice și în brațe te vrea?.
Recunoaște, cinstit! “Uneori”-ul acest’
E, de fapt, mult mai mult, e-un total, nu un rest,
Iar eu știu ce însemn, cum tu știi că îmi ești
Cea din viața în care “Nespus” mă iubești.
Daniel Vișan-Dimitriu
(18 apr. 2019, Vol. “Eterna căutare”)
Sensul versurilor
Piesa explorează nesiguranța într-o relație, unde afecțiunea este exprimată doar "uneori". Vorbitorul își exprimă îndoiala față de această afecțiune parțială, subliniind intensitatea sentimentelor sale și dorința de a fi iubit pe deplin.