Te-aș fi putut visa în mii de feluri,
ți-aș fi putut ghici, în ochi, dorința,
căci, în destinul tău, eu sunt sentința
primită în eternele apeluri.
Și te-am visat, dar nu în felul care
era înscris acolo, sus, în cer,
ci altfel, într-o lume de mister
de unde mă priveai, provocatoare.
Erai departe, dar atât de-aproape
în nopțile albastre și senine
când visele se derulau sub pleoape.
Erai ades, în visul meu cu tine,
ca unduirea lină-a unei ape
sub pașii unei zeități eline.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema visului și a dorinței, prezentând o viziune idealizată a unei persoane iubite. Eul liric își imaginează o conexiune profundă, dar și o distanță misterioasă față de persoana visată.