Priveşti spre depărtarea mea ori zarea
la care numai gândul tău ajunge,
iar pentru mine-i un abis în marea
neliniştei ce inima-mi străpunge?
Te văd, în gândul meu, privind departe
şi nu ştiu de-i trecut sau viitorul
spre ce a fost şi astăzi ne desparte,
spre ce-ar putea redeştepta fiorul
pe care îl simţeai demult cu mine
în nopţile albastre şi senine.
Încerc privirea-ţi verde să o caut
prin amintiri sau oglindită-n unde
să simt din nou cântarea unui flaut
cum pieptul mi-l inundă când pătrunde
cu note blânde, sunete duioase,
în sufletul ce nu demult dansase.
Eşti veselă, eşti tristă, sau o pace
nedefinită clar te izolează
la marginea iubirii ce păstrează
doar amintiri din ce în ce sărace?
Umbrela ta, ferindu-te de Soare,
ţi-ascunde o iubire care moare.
Daniel Vişan-Dimitriu
(16 aug. 2015, Vol.”Zece”)
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și melancolia față de o iubire pierdută. Naratorul își amintește de momentele frumoase petrecute alături de persoana iubită, dar este conștient că acea iubire s-a stins și a rămas doar o amintire.