Îmi înfiorai seninul,
Inima-mi făceai să bată
Și-mi erai ca o poveste,
Ca o vrajă,
Dar divin,
Când îmi întâlneai privirea
Și-o sorbeai
Din ochi căprui
Iar cu buzele,
Cu părul,
Glasul,
Trupul,
Ochii,
Toată,
Mi-aduceai în suflet grija
Negustorului hain
Care-și mângâie comoara
Ce-i străluce
Numai lui.
Daniel Vișan-Dimitriu
(Din vol.”Eterna căutare”)
Sensul versurilor
Piesa exprimă o idealizare a persoanei iubite, văzută ca o sursă de încântare și de neliniște. Metaforele bogate sugerează o relație complexă, în care admirația se împletește cu teama de a pierde această comoară prețioasă.
