Din somnul tău în lumi de nepătruns,
Ai fost trezită-n mângâieri divine
Și-n șoapte ce ți-au fost îndeajuns
Ca să-ți ridici privirile blajine
Spre locul tău, atât de bine-ascuns
De ochi ce-ar vrea doar ție să se-nchine.
Și ai ales, din vechile comori
Pe-acelea ce, Pământul, cu-ncântare,
Le va primi curând: alai de flori,
O adiere ademenitoare,
Chemările din stoluri de cocori
Ce se vor auzi venind din zare.
Nu ai uitat fiorul reaprins
Al serilor scăldate în iubire,
Scântei, ca focul tainic ce s-a stins
În suflete trăind din amintire,
Să-l faci să nu se simtă un învins
Și să își uite lunga amorțire.
Ai mai luat semințele de dor,
Să le plantezi în inimi părăsite,
Și păsări mii, pe-un cer amețitor,
Un aer blând în zile însorite,
Dar, mai ales, un vis intrând, ușor,
În ramuri ce-ar zâmbi, reînflorite.
Te-aștept în suflet, vino, vino iară,
Iubita mea, iubită primăvară!.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o așteptare plină de speranță și iubire pentru o reîntoarcere, personificată de venirea primăverii. Este o invitație de a renaște și de a aduce bucurie și viață în locuri părăsite, prin intermediul naturii și al sentimentelor profunde.