Regatul meu e-n lumea fără seamăn
Pe care am creat-o ca tărâm
În care eu și sufletul meu geamăn
Ne întâlnim și-n el ne zăvorâm.
Nu-i cer acolo. Ziuă, noapte, stele,
Cu tot ce-nseamnă ele pe Pământ,
Nu-s de găsit, iar gândurile mele
Nu poartă al cuvintelor veșmânt.
Vorbim cumva, ne înțelegem bine
În lumea din adânc în care eu
Cobor atunci când totu-n jur devine
Un of ce-i este geamănului greu.
Ne alinăm sub stâncile tăcerii
Atâtea câte am avea de spus
De-ar fi, prin lacrimi, să îi dăm durerii
Impulsul către propriul ei apus.
Când vine-acolo Timpul și mă cheamă,
Ne despărțim cu greu, dar hotărâm
Să ne-ntâlnim din nou și fără teamă,
Când sunt strigat din celălalt tărâm.
Daniel Vișan-Dimitriu
(16 feb. 2021, Vol.”Aripi de azur”)
Sensul versurilor
Piesa explorează un refugiu interior, un tărâm creat pentru întâlnirea cu sufletul geamăn. În acest loc, dincolo de cuvinte și constrângerile lumii, se găsește alinare și înțelegere, oferind un balsam pentru durerile împărtășite.