Îmi e apus, şi mare, şi mi-e vis
Acolo-n gândul care mă-nfioară
Când îmi deschide-un orizont închis
Cu gratii ce, din rai pierdut, coboară.
Păşesc pe-un val cu clipele arzând
În zbaterea din gânduri mai pustii
Decât oceanul de-amintiri flămând
Ce scormoneşte-adâncul cu stihii.
Şi mă izbeşte valul de porunci
Acoperind un hău cu desluşiri
A tot ce ninge-n cer acum şi-atunci
Când ne-au cuprins adânci zăgăzuiri.
E un apus cu marea ca un vis
Ce ne atrage-n largul interzis.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de regret și nostalgie, evocând un loc interzis care atrage și captivează. Metaforele cu apusul, marea și visul sugerează o pierdere și o dorință puternică pentru ceva inaccesibil.