Înaltul de peste coline
E prins în rafale de vânt
Ce uită că cerul e sfânt
Și nu vrea nimic să-l întine.
Dar praful tot urcă și-ncarcă
Potecile căii de sus,
Și timp, și-amintiri ce s-au dus
Pe-un drum ce nu vrea să le-ntoarcă.
E-un vânt ce-n rafale vuiește,
E vântul bătând în destin
Un scris ce-n cuvânt risipește.
Otravă pe cerul senin
Și praful cu nori contopește,
Umplându-i cu stropi de venin.
Daniel Vișan-Dimitriu
(29 sept. 2022, Craiova)
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj natural afectat de vânt și praf, simbolizând trecerea timpului și impactul destinului asupra amintirilor. Vântul, prin rafalele sale, aduce otravă și tulbură seninul cerului, sugerând o viziune pesimistă asupra vieții.