Mai cântă-mi la marginea mării
Așa cum doar tu știi s-o faci!
Te-aștept când e timpu-nserării
Și frunzele-adorm în copaci.
Te-aștept când, sub murmur de stele,
Se stinge-n suspine un val,
Venit ca prin visele mele
Un suflet născut în astral.
Vreau valul să nu se mai stingă,
Să-mi fie un vis îndelung
Ce poate o noapte să-nvingă,
Iar eu, trupul tău, să-l ajung.
Să-ți mângâi zulufii-nserării
Și umerii de catifea,
Să uit că fiicele mării
Nu pot muritori a avea.
Să-mi vii, să te prind între brațe,
Să-ți iau, cu întâiul sărut,
Sclipirea privirilor hoațe
Și tot ce-ai adus din trecut.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința profundă de a se uni cu persoana iubită, idealizată ca o ființă venită din astral. Sărutul este văzut ca o modalitate de a captura esența și amintirile acestei persoane, într-un cadru romantic, la malul mării.