Noaptea-i pe sfârșite și îi cer decont,
Căci mi-a fost prea albă, fără vis în ea
Nici acum, când ziua e la orizont.
– Nu sunt eu de vină, e doar vina ta
Că mai crezi în visuri care se-mplinesc
Și mai ai speranță-n ce se va-ntâmpla.
– Tu ești vinovată că mă amăgesc
Și te-aștept cu visul care, mai demult,
Mi-a adus iubirea, ca un dar regesc.
Și-a făcut, prin sânge, râuri în tumult,
Raiul în privire și un adăpost
Pentru un alt suflet. E, de-atunci, preamult.
Timpul mă obligă să îți cer un cost
Și, de nu-mi dai visul ce-mi ascunzi întruna,
Eu îți cer pe-acea care, făr-un rost,.
Rătăcește-n tine: îți voi cere Luna.
Daniel Vișan-Dimitriu
(27 aug. 2020, Vol.”Cântecul visurilor”)
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea și costul unei iubiri pierdute, unde timpul obligă la o confruntare cu realitatea. Naratorul cere un preț pentru visurile pierdute, simbolizat prin cererea Lunii.