Dacă-ți sunt albastru când îmi ești căprui,
Nu privi spre urma șarpelui-penel
Ce se zvârcolește-n ochii nesătui
Care, din nisipuri, îți promit castel.
Dacă-n prag de visuri lași un ultim gând
Și-are-n el albastru, îl vei regăsi
Așteptându-ți pașii înapoi trecând
Spre o zi în care primul îți va fi.
Dacă drumul vieții lin te va purta
Pe albastrul mării, sub un cer senin,
Nu veni cu norii, nu o tulbura
Cu furtuni ascunse-n cupe cu venin.
Lasă-te purtată-n brațe prin destin
De acel ce știe că nu le opui
Strălucirii – umbre, zâmbetelor – chin.
El îți e albastru când îi ești căprui.
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea unei relații, unde emoțiile și percepțiile sunt oglindite reciproc. Vorbește despre acceptarea destinului și evitarea influențelor negative care pot tulbura armonia.