Un vânt, trecând în zboru-i printre stânci,
Se-ntreabă ce culoare-i poate fi
De ajutor ca sentimente-adânci
Să nască-n steiuri care l-ar privi.
Ar vrea să știe că-n tăria lor
S-ar întâmpla s-apară loc deschis
În care-un roșu să devină dor,
Iar el să intre-acolo ca un vis.
Le mângâie-ascuțișul cu un glas
Părând ecou al zborului permis
La trecerea-n cuvânt de bun rămas,
Când clipa se îndreaptă spre abis.
Le cântă-n vâjâit de ram nebun
Îndrăgostit de frunze ce se zbat
S-apuce vântul, să îl facă un
Mai purtător decât ce le-a purtat.
El trece, le atinge, mulțumit
De cer, de zbor, de tot ce-a hotărât
Să facă dup-al verii asfințit;
Le pune strai de toamnă. Doar atât.
Sensul versurilor
Piesa descrie interacțiunea vântului cu stâncile și natura, simbolizând transformarea și trecerea timpului. Vântul aduce schimbare și culoare, lăsând o amprentă efemeră asupra peisajului.