În odiseea mea, Ea e cu mine
În bucuria mersului în doi
Spre zări cu zile calme și senine
-Argonauți ai vremurilor noi-.
De cântă-n depărtări o oceanidă,
Corabia ne poartă către ea,
Dar cântul ei, ca o efemeridă,
Dispăre-n hău, cu tot cu urma sa.
Parcurgem mări formate din secunde
Învălmășite-n fire din fuior,
Și nicio penelopă, de niciunde,
Nu le destramă-n șoapte de amor.
În odiseea mea, noi suntem unde
Pe un ocean cu ape fără „dor”.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie metaforică alături de persoana iubită, prin mări ale timpului, în căutarea unei iluzii. Călătoria este marcată de efemeritate și de absența dorului, sugerând o detașare melancolică.