Se ridicase-un vânt la nori
Și-i alerga spre alt meleag
Atunci când mă priveai, în zori,
Cu ochi ce, vânt din nori, atrag.
În ploaia care ne uda,
Am deslușit un vag surâs
Ce-a transformat privirea ta
În ochi de ploaie, când ai râs.
În dansul dintr-un câmp cu flori,
M-am întrebat: “Cum pot eu, oare,
Să-i par un soare între sori
Și să-i lucesc în ochi de floare? ”.
Și tare-aș vrea, în prag de-apus,
Văzând în ochii tăi argint,
Să-ți spun că eu … acela nu-s!
Iubito, ochii tăi mă mint?.
Daniel Vișan-Dimitriu
(7 iul. 2020, Vol. “Cântecul visurilor”)
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele contradictorii ale unui îndrăgostit, oscilând între admirație și îndoială. Ochii persoanei iubite sunt văzuți ca un simbol al frumuseții, dar și al unei posibile iluzii.