Printr-un colț de suflet, a-nceput să-mi fie
Liniște și toamnă, somn adânc de vânt
Obosit de drumul din copilărie
Până-n zări din anii care-l vor înfrânt.
Știu copacii toamnei frunzele s-așeze
Ca să fie plase viselor ce vin
Cu tentații care să-i înmiresmeze
Aripile-ntinse-a lacrimă-suspin.
Pajiștea din juru-i mai pulsează viață,
Amintiri de suflet vin din depărtări
Și transformă-n rouă pașii grei de ceață
Ce-i puneau pe frunte valuri de uitări.
Își alungă toamna, colțul meu de suflet,
Liniștea-i devine cânt de bun-venit
Amintirii care, doar cu un răsuflet,
Somnul rupt de viață l-a însuflețit.
L-a trecut prin visul cu o primăvară
Ce mi te-adusese ca pe-un tril de mai
Și-mi revine-n zile când încep s-apară
Semne că, prin suflet, toamna-mi zice: “Hai! ”.
Daniel Vișan-Dimitriu
(31 oct. 2020, Vol. “Aripi de azur”)
Sensul versurilor
Piesa explorează starea de melancolie și liniște specifică toamnei, aducând amintiri din trecut și transformând tristețea în acceptare și speranță. Toamna devine un simbol al introspecției și al reînvierii sufletului prin amintirea iubirii.