Azi te aştept cu florile de-apus,
Acelea ce-nfloresc doar când te văd
Amurgului având ceva de spus
Şi despre mine-i vorba, o prevăd.
Eu cred că-i spui cât, încă, mă iubeşti,
Că tu-mi eşti floarea zorilor de zi
Şi numai pentru mine înfloreşti,
Îi spui apusului şi ce va fi:
O-mbrăţişare, un sărut şi tu
Uitându-te-ntre mine şi dorinţi
Mai vechi, mai noi, dar niciodată „nu”
Pe buze-atât de calde şi cuminţi.
Şi îi mai spui că, în privirea mea,
Te vezi ca o icoană-ntr-un altar,
C-un zâmbet care sfinţii ar putea
Să îi îndrepte spre credinţă, iar.
Eu, mângâind buchetul meu de flori,
Mă-ntreb: când ţi le dau, ce-ar fi de spus
Decât să îţi descriu acei fiori
Când te aştept cu florile-n apus.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dragoste profundă și romantică, comparând iubita cu o floare și folosind apusul ca martor al sentimentelor. Naratorul așteaptă cu nerăbdare momentul întâlnirii, dorind să-și exprime iubirea prin flori și cuvinte.