O, râu șerpuitor, te știu de-o viață
Ducându-ți apele-n necunoscut!
Privindu-te, în mine se dezgheață
Tot ce-a iernat prin gânduri, din trecut.
Și-ntineresc, mă simt din nou pădure
Cu ramuri ce te-alintă de pe mal,
Făcându-ți unda blândă să îndure
Călătorii de frunze în aval.
Când te vor însoți-n călătorie,
Din visurile mele-ți vor șopti
Cât îmi doream ca viața să ne fie
Aceea-n care ne-am putea iubi.
Veți curge împreună spre finalul
În care vă veți pierde sub alt cer.
Eu n-am să-l pot privi. Rămân pe malul
Cu dragostea… în umbra ce-ți ofer.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o iubire tăcută și neîmplinită, comparată cu un râu care curge spre necunoscut. Naratorul își exprimă dorința de a fi împreună cu persoana iubită, dar acceptă că această iubire rămâne doar o umbră a posibilității.