Ce s-a scurs din cotloane ascunse
Depășind caudine-n impas,
A ieșit în frânturi ca de glas
Gâtuit de-ntrebări nerăspunse.
Iar cuvinte din altă poveste,
Rezonând cu un timp ce-a trecut,
Se aștern în șiraguri de lut
Ca un giulgiu pe clipe funeste.
Călătoare-n adânc e-o tăcere
Cu ecou stins de-un vechi labirint
Încărcat cu iluzii ce mint
Și speranțe-nfruntând bariere.
Ar ieși în lumina ce-o vede
Așteptând-o ca ultim popas,
Dar e-o simplă tăcere-n impas,
Căci nu poate-n cuvânt a mai crede.
Daniel Vișan-Dimitriu
(Din vol.”Eterna căutare”)
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de blocaj emoțional și spiritual, o tăcere adâncă ce rezultă din deziluzii și speranțe înfrânte. Perspectiva este una de căutare a luminii și a sensului, dar incapacitatea de a mai crede în cuvinte menține subiectul într-un impas.