Prin gândurile ei, e-acum dezastru,
Înfrigurare, zbucium și acel
Pe care îl privise ca pe-un astru
Strălucitor, pe cerul ei, doar el.
Știa că nicio altă strălucire
Nu-i poate sta alături. N-ar putea,
Din ce i-a fost real sau amăgire,
Să se compare cu lumina sa.
Aveau același cer și o iubire
Ce-i ocrotea în clipele de dor
Cu gânduri care-acum sunt amintire
Ce doare-n mersul ei șerpuitor.
Căci se târăște-n ultimele-i clipe
Deasupra de cenuși de clipe noi
Ce vor, pe vechiul cer, să înfiripe
Redeveniri din stele de noroi.
Din flori culese-n noua primăvară,
Răzbește-un iz de galben prea intens
Și afectat de vina dintr-o vară
Ce i-a creat un gol. Un gol imens.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de pierdere și dezamăgire în urma unei iubiri trecute. Naratorul se confruntă cu amintiri dureroase și un gol interior, simțind că nimic nu se poate compara cu lumina pierdută.