Te cred, iubita mea, te-ai săturat
de zbaterile unui gând ce curge,
pe râul ne-mplinirii demiurge,
spre un apus mocnind, îndepărtat.
Nici iarna, ancorată de trecut,
nu reuşeşte, -n luna cea mai rece,
să îţi îngheţe gândul, să îl sece
de răul ce există, nevăzut.
Îţi uită gândul! Chiar de e cu mine,
alungă-l, şi-ţi trimit un gând mai nou,
c-un alt decor, senin, un alt tablou.
Va fi cu-albastrul zorilor marine,
sau cu al golului alpin ecou,
va fi.. cum vrei, doar dorul să-ţi aline.
Sensul versurilor
Piesa exprimă compasiune față de o persoană dragă, oferindu-i un nou început și alinare. Vorbitorul își oferă gândurile și viziunile pentru a o ajuta să depășească trecutul și să găsească pacea.