Credeam că e toamnă, și frig, și mi-e dor
De fluturi cu aripi de gânduri târzii,
Ce cred că sunt îngeri c-un zbor mai ușor
Decât pot pluti prin văzduh păpădii.
Dar visele nopții îmi spun că ești tu,
Cuprinsă-n suspine de frunze ce trec
Din clipele verii ce-abia dispăru,
În cele în care cu îngeri petrec.
Și totuși, dansează, plutind spre pământ,
Și parcă-s ferice în zbor legănat …
Sunt, sigur, vrăjite de ultimul cânt
Cu note-amintire de ultim păcat.
Să fie acela că mi te-au umbrit
Luându-mi lumina din clipe de dor
Născute să-ți spună ce mult te-am iubit?
Păcatul de-atunci, e în sevele lor.
Dar cad și se duc să-și plătească-nmiit
Plăcerea de-o vară, cu amarnicul cost
Din lumea în care-nceput ori sfârșit
Sunt clipe din margini de-„a fi” sau ”a fost”.
Daniel Vișan-Dimitriu
(21 sept. 2019, Vol. “Cântecul visurilor”)
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de nostalgie și dorință după o iubire pierdută, folosind imagini ale naturii, precum fluturi și frunze, pentru a ilustra trecerea timpului și regretul. Amintirea iubirii pierdute este asociată cu un păcat originar, iar căderea frunzelor simbolizează plata pentru plăcerile trecute.