Am fost și prin neliniști sau tristețe,
Am căutat, am încercat – n-a mers!
M-am îndreptat atunci spre frumusețe
Și am găsit-o deghizată-n vers.
Am alergat, bezmetic, prin înalturi
Și am privit din ceruri spre pământ,
Apoi, prin nori, în fericite salturi,
Am început, cu glas timid, să cânt.
Era frumos când auzeam ecoul
La un poem ce se ducea spre zări,
Iar eu eram privit precum eroul
Ce-a cutezat să zboare peste mări.
Să uite de amarul care-n lume,
Se-agață de atâția disperați
Ce nu mai știu de bucurii, de glume
Ori de iubire, de părinți sau frați.
Zburam neobosit, în zbor frenetic,
Cântându-mi bucuria de-a trăi,
Iar ea a apărut din vis, profetic
Și plină de dorința de-a iubi.
Era iubita mea din altă lume,
Din altă viață, din alt univers,
Era a zecea muză, fără nume,
Atrasă către mine de un vers.
Dar, cui îi pasă? – a venit la mine
Îmbujorată toată și timid,
Din zone-ndepărtate, clandestine..
Și o privesc, de dragoste avid.
Iubirea noastră nu mai vrea cuvinte,
Ci simțuri moștenite din străbuni,
Ne-am rupt de legi, ne-am rupt de cele sfinte
Și râdem fericiți, ca doi nebuni.
Sensul versurilor
Piesa descrie o poveste de dragoste neconvențională, născută din poezie și bucuria de a trăi. Doi oameni se eliberează de convenții și găsesc fericirea în iubirea lor, râzând ca doi nebuni.