Ți-aș scrie și te-aș invita
În parc, pe vechile alei,
Să ne-amintim de anii-acei
Când totu-n jur ne surâdea.
Și te-aș privi, și m-ai privi,
Așa cum o făceam cândva,
Nemaigândind la altceva,
Și-am alerga ca doi copii.
Nu mi-ar păsa că frunze mor
Și cad foșnind un ultim cânt
Plutind spre-un petec de pământ
Ce le așteaptă răbdător.
Acolo, de-ai veni, aș vrea,
Sub frunze-n ultimul balans,
Să râdem și, în pași de dans,
De toamnă să-ncercăm uita.
Sensul versurilor
Piesa evocă nostalgia unei iubiri trecute, folosind imaginea toamnei ca fundal. Naratorul își dorește să retrăiască momentele fericite alături de persoana iubită, uitând de trecerea timpului și de melancolia prezentului.