Când simt chemarea florilor albastre,
Îmi amintesc și azi de trandafiri
Ce scuturau prin gândurile noastre
Petale însetate de iubiri.
Și le prindeam, ni le făceam câmpia
Înmiresmată-a nopților târzii,
Pe care ne-ntâlneam, cu bucuria
De a ne săruta și a ne fi.
Erau petale roz, de tine-alese,
Fermecătoare în candoarea lor
Și-c-un parfum divin, ce-mi aprinsese
Priviri de foc spre-un trup atrăgător.
Te cuprindeam albastru, tu – în verde,
Și ne-ascundeam de stele-n păpădii
Pe care le rugam să ne dezmierde
Și să ne dea puterea de-a pluti.
Iar noi pluteam prin gândurile noastre
Ce înfloreau albastru-n nopți târzii
Deasupra unui roz păzit de astre
De sus, din lumea veșnicei câmpii.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri romantice legate de natură și iubire. Naratorul își amintește de momentele petrecute alături de persoana iubită, într-un cadru natural idilic, plin de flori și parfumuri.
